Jandarmii argeşeni acţiune de control cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie Energie Oltenia.

În această dimineaţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie Energie Oltenia în zona localităţilor Merişani – Băiculeşti, judeţul Argeş. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale, depistarea şi instrumentarea, în teren, a cazurilor de nerespectare a normelor legale de consum în domeniul energiei electrice (consumuri frauduloase prin sustragere de energie electrică); depistarea persoanelor care sustrag componente ale reţelelor electrice; depistarea persoanelor care folosesc instalaţii clandestine, în scopul racordării la obiectivele sistemelor de distribuţie a energiei electrice; depistarea persoanelor care, prin intervenţii neautorizate, deteriorează, modifică sau blochează funcţionarea echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică; deconectarea şi demontarea branşamentelor racordate ilegal la reţeaua de distribuţie a energiei.
În timpul acţiunii de prevenire şi combatere a sustragerii de energie electrică, au fost identificate mai multe imobile care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, jandarmii au procedat la întocmirea documentelor de constatare conform normelor de procedură penală şi a prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.
Au rezultat 5 dosare de constatare a faptelor care au fost înaintate organelor de poliţie competente teritorial (Secţia de Poliţie Rurală Bascov) în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate.

 

Ce trebuie să știți atunci când vizitați Baza de Agrement “BEMO”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *