Sâmbătă, la Muzeul Goleşti: Reuniunea Fiilor și Cetățenilor Argeșului și Muscelului

Sâmbătă,18 august la Muzeul Golești, începând cu ora 9.30, are loc ”Reuniunea Fiilor și Cetățenilor Argeșului și Muscelului”, sub egida ”Respect pentru Valorile Naționale”, în încheierea ”Sărbătorilor Argeșului și Muscelului”. La manifestare sunt invitați să participe, alături de Fiii și Cetățenii de Onoare ai Argeșului și Muscelului, academicieni, regizori și actori emblematici ai cinematografiei românești, alte personalități publice județene, precum și toți argeșenii și muscelenii. Cei prezenți vor putea vizita mai multe standuri și expoziții și vor avea parte de o veritabilă serbare câmpenească.
Transport gratuit pentru public
Ca în fiecare an, și de această dată, pentru cei care doresc să participe la manifestările organizate la Muzeul Golești, Consiliul Județean Argeș pune la dispoziție gratuit microbuze pentru transportul publicului pe traseul Pitești (parcarea CJ Argeș) – Muzeul Golești și retur, după următorul program:
• Pitești (parcarea CJ Argeș) – Golești, la interval de 30 minute, între orele 09.00 – 11.00;
• Muzeul Golești – Pitești, la interval de 30 minute, între orele 14.00 – 16.00.

 

Recital Nicolae Furdui Iancu, la Pitești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *