Peste 3.300 de pompieri, pregătiţi să intervină în zonele vizate de furtuni

Peste 3.300 de pompieri cu peste 2.200 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase care vor intra în vigoare astăzi.
În judeţele aflate sub incidenţa codului de vreme rea s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Totodată, la nivelul zonelor vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate produce inundaţii.
De asemenea, pentru asigurarea acţiunilor în sprijinul administraţiei publice locale şi comunităţilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative au verificat şi pregătit mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.
Dacă situaţia din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă se vor activa grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, care au în componenţă reprezentanţi ai tuturor structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare meteorologică cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi în cantităţi însemnate pentru Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte,valabilă până vineri dimineaţa.
Atenţionarea ANM este valabilă de miercuri de la ora 14 până vineri dimineaţa, la ora 8.

 

Judeţul Vâlcea: Trafic îngreunat pe DN 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *