Mesajul Jandarmeriei către protestatarii din Ștefănești

Jandarmeria Argweș a transmis un mesaj în care face apel la desfăşurarea unor manifestaţii paşnice la Ștefănești

“Astăzi, 22 februarie, între orele 17.00-19.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestării de protest ce va avea loc în oraşul Ştefăneşti, pe suprafaţa de teren din vecinătatea Casei de Cultură. Menţionăm că această adunare publică este avizată atât astăzi, cât şi în ziua de 25 februarie a.c., între orele 13.00-20.00.

Pentru asigurarea unui climat de normalitate, reamintim că rolul Jandarmeriei este acela de a asigura protecţia tuturor participanţilor care îşi exprimă opiniile în mod paşnic şi va interveni punctual atunci când apar comportamente de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică.

Recomandăm participanţilor să se manifeste paşnic şi civilizat, să se îndepărteze de persoanele violente sau care instigă la violenţă şi să respecte recomandările forţelor de ordine. De asemenea, recomandăm cetăţenilor să ne semnaleze orice încălcare a prevederilor legale, astfel încât caracterul paşnic al manifestărilor să nu fie denaturat.”

Reamintim că protestul este determinat de starea de nemulțumire din partea cetățenilor față de o serie de probleme (transportului public de călători către și dinspre Pitești) și de conflictul deschis între primarul Ioana Jenica Dumitru și viceprimarul Ion Mihalcea, ambii de la PSD, conflict care blochează investițiile în oraș.

 

Un adolescent din Argeș are nevoie urgenta de ajutor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *