Cine vine interimar la Palatul Victoria în locul lui Mihai Tudose

După ce PSD i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose, interimar la Palatul Victoria va fi Paul Stănescu, după ce premierul a spus foarte clar că nu va asigura interimatul. Acesta este vicepremier şi unul dintre cei mai influenţi lideri din teritoriu ai partidului, atât în judeţul Olt, cât şi în întreaga Oltenie. De profesie agronom, Stănescu a ajuns în prima linie a partidului în 2008, când a fost ales preşedinte al PSD Olt.

Paul Stănescu s-a născut pe 25 august la Vişina, localitate în care tatăl său a obţinut trei mandate de primar. Între 1978 şi 1982 a studiat agronomia la Craiova, iar după absolvire a devenit director la o fabrică de conserve din Caracal. În perioada 1988-1991 a fost directorul IAS Studina, pentru ca în 1992 să preia conducerea companiei Agromec Vişina, care exploatează terenuri agricole luate în arendă.

Prima funcţie politică importantă o obţine în 2008, când este ales preşedinte al CJ Olt, funcţie în care va fi reales în 2012. În 2010, a obţinut şi şefia filialei judeţene a PSD, înlăturându-l din funcţie pe Ion Toma. În 2013 a fost ales vicepreşedinte regional al PSD pentru zona Oltenia. În anul 2016 a obţinut un mandat de senator de Olt, ulterior fiind desemnat drept chestor al Senatului.

 

Prognoza meteo pentru două săptămâni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *