Regele Mihai va fi înmormântat la Curtea de Argeș pe 16 decembrie.

Conform unor surse, Regele Mihai va fi adus în țară pe 13 decembrie,urmând ca pe 16 decembrie să fie înmormântat la Curtea de Argeș. Guvernul va decreta zile de doliu național zilele de 14,15 și 16 decembrie. Conform programului care va fi anunțat miercuri în detaliu de Casa Regală, rămășițele Regelui vor fi depuse la palatul Peleș timp de o zi, apoi la Palatul regal de pe Calea Victoriei timp de 2 zile. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Palatul Patriarhiei, urmând ca apoi să își urmeze traseul spre Curtea de Argeș, acolo unde va fi înmormântat în Catedrala Regală și Arhiepiscopală, acolo unde își doarme somnul de veci și Regina Ana. Conform Protosinghelului Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Caliopie Ichim, mormântul este deja pregătit, iar lucrările la necropolă au ajuns la un stadiu care pot permite ceremonia fără niciun fel de probleme. La înmormântarea Reginei Ana, muncitorii au lucrat timp de două săptămâni în ritm alert, non-stop, turnându-se betoane chiar și cu o oră înainte de începerea ceremoniei.

Conform surselor citate, datele celor trei zile de doliu național au fost stabilite marți seară într-o întâlnire desfășurată la Guvern, la care au participat reprezentanții mai multor instituții guvernamentale și cei ai Casei Regale.

Potrivit unui comunicat al Executivului, remis marți seară AGERPRES, reprezentanții Guvernului și cei ai Casei Regale au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire în care au discutat modul de implicare a instituțiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naționale în memoria Majestății Sale Regele Mihai.

În cadrul întâlnirii au fost stabilite activitățile, calendarul și detaliile tehnice privind desfășurarea funeraliilor naționale. Din partea Guvernului, la întâlnire au participat reprezentanți ai SGG, MAE, MApN, MAI și MFP.

Premierul Mihai Tudose a transmis marți un mesaj de condoleanțe, în care arată că Regele Mihai I a fost „un model de moralitate și demnitate pentru români”.

„Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudose pe Facebook.

Fostul suveran al României Mihai I a murit marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

Miercuri va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

Sursa aici

Regele Mihai a murit la 96 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *