ACAROM va fi condus de Gabriel Sicoe

ACAROM şi-a desfăşurat ieri, 22 martie 2017, adunarea generală anuală în prezenţa reprezentanţilor celor 156 de membri: cei doi constructori de autoturisme (Renault-Dacia şi Ford România), fabricanţi de componente auto, companii de cercetare-dezvoltare, universităţi tehnice şi alţi furnizori de servicii auto din toată ţară. Începutul adunării generale a fost marcat de tristul eveniment al dispariţiei fondatorului şi preşedintelui ACAROM, Constantin STROE. Vicepreşedintele Gabriel Sicoe i-a evocat personalitatea subliniind excepţionala contribuţie la  supravieţuirea şi renaşterea Daciei şi la dezvoltarea industriei auto naţionale. Cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în memoria marelui dispărut.

După ce a prezentat raportul de activitate al asociaţiei pe anul 2016, Consiliul Director a supus validării adunării generale propunerile de completare a structurii de conducere a ACAROM. Adunarea generală a validat propunerea că domnul Gabriel Sicoe să preia pentru următorii trei ani responsabilitatea  de preşedinte – director general al ACAROM.

De asemenea, a fost validată cooptarea în Consiliul Director a domnilor John Oldham,  preşedinte Ford România şi Adrian Sandu, secretar general al asociaţiei, domnul John Oldham preluînd funcția de vicepreședinte ACAROM și conducerea Comisiei de constructori  de automobile. Domnul Silviu Badea, director GIC Piteşti, a fost reconfirmat ca vicepreşedinte  ACAROM şi responsabil al Comisiei de furnizori auto.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *