Ministrul Sănătății a vizitat șantierul spitalului de la Mioveni

Timp de două ore, în această dimineață, Ministrul Sănătății, dr. Florian-Dorel Bodog a efectuat o vizită de lucru în Orașul Mioveni și pe șantierul viitorului Spital „Sf. Spiridon” de la Racovița. În prima parte a vizitei, în sala de consiliu a primăriei, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanții conducerii județene, ai administrației publice locale, cu parlamentarii de Argeș, cu o parte dintre medicii argeșeni și conducerile unităților medicale din județ. Vizita a continuat la Spitalul Sfântul Spiridon, unde ministrul Sănătății a fost pus la curent cu stadiul lucrărilor de execuție și cu tehnica medicală de care noua unitate va dispune, iar în încheiere a făcut o scurtă inspecție în laboratorul de analize și în secția de primiri urgențe a spitalului.

În urma acestei vizite, Ministrul Sănătății, dr. Florian-Dorel Bodog a declarat că va susține, prin toate canalele ministeriale de care dispune, ca noul spital din Mioveni să primească un sprijin material din partea ministerului Dezvoltării. Totodată, ministrul Sănătății a afirmat că personal a purtat mai multe discuții pe această temă cu doamna vicepremier și ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, iar în prezent sunt analizate posibilitățile de finanțare pentru acest proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *